Ce nu știai despre bateria din telefonul tău

de: George Stanciu
01 10. 2018

Bateria telefonului tău e interesantă și cu alte ocazii decât cele în care acumulatorul ajunge la cel mult 15% din capacitate.

Bateriile telefoanelor sunt cam aceleași pe care le foloseai și acum câțiva ani, doar că acum sunt mai subțiri și au ceva mai multă capacitate. Altfel, bateriile suferă același ciclu de viață care, inevitabil, duce către ”moartea” acestora.

Simpla funcționare a bateriilor

În prezent, telefoanele pe care le butonăm folosesc baterii litiu-ion. Pe scurt, acestea sunt structuri de chimicale și metale volatile, separate de straturi izolatoare, care previn electrozii să ia contact unii cu alții și să provoace explozii.

În mare, bateriile Li-ion sunt similare cu bețișoarele fluorescente, unde două soluții sunt separate pentru a nu reacționa una cu alta. Dacă în cazul bețișoarelor ai parte de o lumină colorată atunci când substanțele intră în contact, în cazul bateriilor reacția e ceva mai violentă.

Bateria telefonului tău nu prea are ”memorie”

Bateriile ceva mai vechi, bazate pe nichel, de exemplu, aveau probleme, deoarece nu reușeau să ”țină minte” care a capacitatea lor. De aceea, trebuiau golite complet înainte de o încărcare nouă.

Spre deosebire de cele din trecut, bateriile actuale nu au ”memorie”, așa că n-o să fie afectate de o încărcare incompletă, ca în cazul precursorilor. Acesta e și unul dintre motivele pentru care bateriile Li-ion au devenit populare.

Toate bateriile sunt consumabile

N-ar trebui să te atașezi prea tare de bateria telefonului, dacă ai avea de gând s-o faci, deoarece la un moment dat vei fi nevoit să renunți la ea.

Bateriile Li-ion se degradează constant pe măsură ce trec prin noi cicluri de încărcare. Conform Apple, un iPhone păstrează 80% din capacitatea inițială după 500 de cicluri complete de descărcare.

Bateria va continua să afișeze o încărcare de 100%, însă va rezista doar la 80% din capacitatea inițială. Astfel, la un moment dat, dacă nu vei renunța complet la telefon, ar fi bine să-i oferi măcar o baterie nouă.

Cum ajung bateriile să se umfle

Sigur ai văzut pe internet imagini cu baterii umflate, iar dacă ți-au trecut câteva telefoane prin mâini, sigur ai găsit cel puțin unul cu o baterie deformată, pe care ori puteai să o vezi, ori să o simți.

Daunele fizice sau probleme ale circuitelor de protecție pot duce la acumularea de gaze în interiorul bateriilor. Ambalajul în sine acționează ca un sistem de siguranță, deoarece nu permite gazelor să fie eliminate. Totuși, asta nu înseamnă că ai vrea să ai o baterie umflată la îndemână.

Bateriile sunt pretențioase cu vremea de afară

Temperatura e unul din factorii-cheie de care trebuie să ții cont dacă vrei ca o baterie Li-ion să opereze în condiții cât mai bune, pentru o perioadă cât mai mare de timp.

Bateriile expuse la temperaturi de mai mari de 37 de grade, de-a lungul a mai multor cicluri de încărcare, vor suferi de reducerea longevității.

Bateriilor nu le place să le abandonezi descărcate

O baterie litiu-ion nu ar trebui să fie lăsată deoparte pentru perioade foarte lungi de timp, dacă a fost descărcată complet. Sistemul de protecție al bateriei poate preveni pagube pentru o perioadă de timp.

Din păcate, bateria litiu-ion va continua să se descarce, astfel că atât capacitatea, cât și abilitatea de reîncărcare, vor fi afectate.

Bateriile litiu-ion nu sunt foarte complicate, însă e bine să știi cu ce ai de-a face dacă vrei să le prelungești durata de viață, mai ales că producătorii ți-au cam restricționat accesul la acestea.